Deputatul PSD Ioana Bran, desemnată în funcţia de Ministru al Tineretului şi Sportului a transmis primul mesaj după anunţul făcut, pe reţeaua de facebook.
Redăm mesajul ei:
Este o responsabilitate uriașă!
Cuvintele mele nu contează (sunt prea puțin importante), ceea ce contează este că PSD a reușit să demonstreze încă o dată că își poate rezolva luările de poziții diferite, printr-o analiză lucidă și deschisă.
PSD a reconfirmat că este un partid democratic, iar PRIORITATEA ZERO o reprezintă în acest moment implementarea cât mai rapidă a măsurilor și proiectelor din programul de guvernare.
Rămân același OM devotat oamenilor care ÎNDRĂZNESC SA CREADĂ în România!
Același OM devotat tinerilor din această țară și aspirațiilor lor! Voi fi un MINISTRU care se va dedica in mod constant cauzei nobile de A UNI, (și nu de a dezbina ) de a aduce oamenii lângă oameni!
Nu am să mă las până nu am să REDAU sportului românesc demnitatea pe care o merită, să promovez respectul față de valorile incontestabile ale celor care prin performanța lor in acest domeniu, FAC ONOARE ROMANIEI! Pentru că, fără un respect reciproc și o comunicare deschisă și sinceră, proiectele pe care le voi iniția ca ministru nu se vor putea concretiza cu rapiditatea pe care mi-o propun.
Mulțumesc PSD pentru susținere!
Așa să-mi ajute Dumnezeu!