PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Proiect. Muzeul Judeţean va fi transformat într-o instituție modernă

Clădirea Muzeului Judeţean Satu Mare de pe b-dul Vasile Lucaciu ar putea fi modernizată printr-un proiect în valoare de peste 2 miloane de euro ce urmează să fie depus spre finanţare prin Programul Interreg V-A România-Ungaria.

Proiectul intitulat “Easydoor – Easing Access to Systemic Discovery of Our Origins and Resources” a fost votat de consilierii judeţeni în şedinţa de astăzi, fiind realiyat în parteneriat cu Oficiul Autoguvernării Judeţului Szabolcs-Szatmar-Bereg din Ungaria.

Președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, a declarat că se dorește reabilitarea totală a clădirii muzeului dar și amenajarea de spații pentru expoziţii, după modelul marilor muzee, unde există ghid audio în mai multe limbi de circulaţie europeană.

Valoarea totală pentru modernizarea clădirii este de 1,7 milioane euro, iar pentru amenajarea expoziţiilor de 730.000 de euro. Cofinanțarea CJ va fi de doar 2%.

Proiectul trebuie depus până în 15 ianuarie iar dacă va fi declarat câștigător urmează întocmirea proiectului tehnic și organizarea licitației.

Lucrările ar urma să înceapă anul viitor.