PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Protest antiguvernamental la Satu Mare, diseară, de la ora 18:00

Sătmărenii ies din nou în stradă, sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 18:00, pentru a fi solidari cu cei de la București care intenționează să organizeze cel mai mare protest antiguvernamental de după abrogarea OUG 13. Astfel de proteste se vor organiza în zeci de orașe ale țării, precum și în diaspora.

Protestul de la Satu Mare este organizat de ”Sătmarul civic” și ”Corupția ucide”. Locul de întâlnire și manifestare este în piațeta de pe pietonalul Corneliu Coposu, din zona centrală, urmând ca de acolo să se meargă organizat într-un marș de protest pașnic.

”Astazi este ziua. Si poate fi istorica daca alegem sa nu stam deoparte, daca luam un coleg, un vecin, un frate, un parinte sau un prieten alaturi. Astazi poporul vorbeste si toti ceilalti asculta! Pasnici, dar determinati. Uniti impotriva coruptiei si incompetentei. Increzatori intr-un viitor in care dreptatea, adevarul, etica si competenta dau directia. Astazi este ziua in care noi avem cuvantul! Astazi, ora 18 in toata tara!”, este apelul lansat astăzi de către cei de la Sătmarul Civic.

Până în prezent peste 300 de sătmăreni s-au arătat interesați de protestul de la Satu Mare.