PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Se anunță grevă generală la Electrolux. Negocieri eșuate și multă tensiune

Tensiune incredibilă la Electrolux Satu Mare. Muncitorii mai au puțin și intră în grevă generală, iar în acest caz consecințele se anunță a fi unele cât se poate de serioase. 

Bum-ul s-a produs în momentul în care negocierile dintre conducere și sindicaliști au eșuat, iar în aceste condiții până la greva generală este doar un pas.

Creșterea salarială pentru care luptă sindicaliștii nu se află în concordanță cu ce este dispusă să ofere conducerea, masa negocierilor fiind în acest moment, mai degrabă un loc al orgoliilor, decât al compromisurilor.