PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Şedinţă a medicilor de familie din Satu Mare, după scandalul cu CAS. Ce decizie au luat

Medicii de familie sătmăreni nu vor semna actele adiționale cu Casa de Asigurări de Sănătate și nu vor presta servicii medicale până luni, 8 ianuarie 2018. Hotărârea a fost luată în cadrul întâlnirii de miercuri, 3 ianuarie, la care au participat aproximativ 90% din medici de familie sătmăreni. Vineri, 5 ianuarie, aceștia au programată o nouă întâlnire prin care se va hotârî ce atitudine vor adopta medicii după data de 8 ianuarie.

Acest protest se produce după șapte luni de negocieri fără rezultat. În timpul celor șapte luni am cerut argumentat: alocarea a 10% din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale, care în prezent este de 5,88%; reducerea birocrației și eliminarea protocoalelor care ne pun pacienții inutil pe drumuri; funcționarea continuă și fără greșeli a sistemului informatic (SIUI), precum și renunțarea la imputări care sunt în majoritatea lor generate de proasta funcționare a sistemului SIUI și legislația ambiguă”, a declarat dr. Mircea Răibuleț, lider de opinie al Asociației Medicilor de Familie din Satu Mare.

O altă nemulțumire a medicilor de familie este faptul că veniturile angajaților CJAS au crescut cu 60% și astfel s-a ajuns ca un funcționar al casei de asigurări să aibă venitul brut egal sau mai mare decât venitul unui cabinet medical, care de altfel asigură venituri lunare atât pentru medic cât și pentru angajați (asistent medical).

Până în prezent, din cei 147 de furnizori de servicii medicale de familie din Satu Mare, 48 au semnat actele adiționale la contractele cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Satu Mare. Un furnizor de servicii medicale de familie poate avea mai mulți medici de familie asociați și astfel, CJAS semnează contract cu un reprezentant al unui furnizor, indiferent de numărul de medici asociați.

În această perioadă medicii de familie oferă doar consultații pro bono în cabinete și nu vor emite nicio trimitere sau rețetă compensată, ci doar rețete simple. Practic, fiecare medic de familie își gestionează activitatea cum dorește, mai ales cei care sunt în afara contractului cu Casa.

 

Exit mobile version