O parte din taximetrişti vor creșterea tarifelor la Satu Mare cu circa 30%. Unul dintre cei implicaţi a precizat, pentru PortalSM, că un tarif “corect” ar fi de 2,79 lei/km, faţă de 2,20 lei cât e în prezent.
Noile tarife încă nu sunt stabilite. Cert este că taximetriştii s-au apucat de strâns semnături. Astfel, noile tarife ar putea fi: pornire – 2,79 lei, tarif zi – 2,79 lei/km, tarif seară – 2,99 lei/km, tarif extern – 3,49 lei/km.
Taximetriștii sătmăreni spun că mărirea tarifelor este în acest moment o prioritate și sunt deciși să se prezinte în fața Consiliului Local Satu Mare.
“În lipsa unui sindicat, cineva trebuie să preia inițiativa și să pună în aplicare informarea și strângerea de semnături a unei petiții de mărire a tarifului/kilometru care trebuie înaintată către Consiliul Local. Sper ca toți colegii să fie înțelegători și să rămână uniți pentru această cauză. Pe toți ne afectează creșterea taxelor, carburantului, alimentelor. Nu uitați înainte de toate: Scopul este pentru un viitor mai bun. Colaborați și fiți pașnici. Putem ajunge la un numitor comun și fără jigniri și violențe. Sper ca liderii firmelor de taxi din Satu Mare să se sesizeze și să ne sprijine în această situație favorabilă tuturor”, anunță unul dintre taximetriștii sătmăreni.