PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Vitezomani prinși de polițiști. Goneau cu peste 100km/h în localitate

radar

Vitezomani prinși de polițiști. Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare organizează frecvent acţiuni pentru a-i determina pe participanţii la trafic să adopte un comportament responsabil şi să respecte regulile de circulaţie.

O astfel de acţiune a fost organizată ieri, 8 ianuarie, pe drumurile publice din județ. În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat o infracţiune şi 92 de sancțiuni contravenţionale.

Valoarea totală a amenzilor aplicate este de aproximativ 14 700 de lei. Totodată, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării opt permise de conducere, din care 3 pentru depășirea limitei maxime de viteză cu peste 50 km/h, 3 pentru depășire neregulamentară și 2 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor.

 Astfel, au fost filmați și înregistrați de aparatul radar 3 conducători auto cu vârste cuprinse între 19 și 43 de ani, care circulau cu viteze cuprinse între 103 km/h și 114 km/h, în localitățile Iojib, Turulung și Ciuperceni.

Sursa – IPJ Satu Mare