PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

PREMIERĂ. Stocuri de medicamente pentru trei luni la Spital. Depozitate pe holuri!

Conducerea Spitalului Judeţean şi a Consiliului Judeţean a reuşit să realizeze stocuri de medicamente pe următoarele trei luni la unitatea spitalicească. Practic nu mai există stocuri de medicamente, astfel că multe din ele sunt depozitate pe holuri.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Pataki Csaba, a declarat că s-a ajuns practic la o situaţie normală şi s-a descoperit astfel că nu este suficient spaţiu de depozitare.

“Sunt stocuri de medicamente şi e greu de circulat. Medicamentele sunt acolo, nu de dragul reclamei, ci nu se mai pot depozita. Am ajuns într-un an să avem stocurile puse la punct. Încet-încet intrăm în normalitate. Nimic nu este în abundenţă. Funcţionarea normală înseamnă că înainte de a-ţi expira un contract de furnizare se face un stoc pe cel puţin trei luni de zile. Această normalitate nefiind încă “acoperită” cu spaţiu, din această cauză vedeţi încă unele medicamente pe holuri depozitate. Deci intrăm în normalitate. Toate medicamentele sunt importante. Eu sunt pacient, nu medic, din punct de vedere administrativ trebuie să asigurăm fluxul, atât cu medicamente, echipamente cât şi cu personal”, a declarat Pataki Csaba.