PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Primarul dă asigurări: Nu toţi locatarii de pe Horea vor fi mutaţi pe Ostrovului!

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor şi viceprimarul Doina Feher, au dat asigurări, astăzi, într-o conferinţă de presă, că nu toţi cei care stau în imobilul de pe str. Horea nr. 6 vor fi mutaţi în blocul  rcent renovat de pe str. Ostrovului.

Edilul a precizat că imobilul din centrul oraşului va fi evacuat iar doar cei cu acte în regulă, vor primi locuințe în blocul renovat.

“Nu vrem să mutăm prostituția și infracționalitatea de colo-colo. Va fi făcută o selecție, iar în blocul de pe Ostrovului vor ajunge doar acele persoane care au acte și care sunt sătmăreni. Restul vor fi evacuați”, a spus Doina Feher.

Conducerea Primăriei doreşte să îi liniştească pe locatarii din Micro 17 că zona respectivă nu va deveni un cuib de infracţionalitate şi prostituţie.

Viceprimarul a precizat că şi persoanele care au rămas în blocurile de pe str. Ostrovului s-au mai potolit şi nu mai este situaţia dezastruoasă din anii trecuţi.