Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Satu Mare s-au sesizat din oficiu despre faptul că un tânăr, de 19 ani, din localitatea Rătești, ar fi sustras dintr-un autoturism, o sumă de bani.
În fapt, persoana în cauză ar fi profitat de portierele neasigurate ale unui autoturism care se afla parcat pe o stradă din municipiul Satu Mare, de unde ar fi sustras o poșetă în interiorul căreia se aflau 380 de euro și 310 de lei.
Polițiștii au reușit prinderea acestuia la scurt timp, astfel că prejudiciul a fost recuperat.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că susnumitul ar mai fi comis alte două fapte de furt calificat, astfel că, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, în dosarul penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.
Sursa – IPJ Satu Mare