PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Satu Mare City Report. Primăria va avea în curând o aplicaţie modernă

Satu Mare City Report. Primăria Satu Mare va lansa în acest an o aplicaţie pentru mobil prin intermediul căreia sătmărenii îşi vor putea rezolva mare parte din problemele cu administraţia locală sau instituţiile subordonate, vor putea comunica rapid cu reprezentanţii municipalităţii şi vor putea semnala probleme din oraş.

Aplicaţia Satu Mare City Report este dezvoltată sub coordonarea consilierului Butka Gergo şi va putea fi descărcată atât pe iOS cât şi pe Android.

Sătmărenii vor putea semnala probleme de infrastructură cum ar fi gropi, coşuri distruse, avarii la reţele, dar şi probleme cu privire la transportul local sau cu salubrizarea.

Butka Gergo a studiat toate aplicaţiile din marile oraşe, astfel că noua aplicaţie de la Satu Mare promite a fi cea mai modernă din ţară. Prin această aplicaţie se vor putea găsi toate informaţiile utile şi vor putea fi descărcate formulare solicitate de instituţiile Primăriei.

“În acest an vrem să dezvoltăm o aplicaţie care va putea să fie accesibilă pentru toată lumea, un city app, prin care foarte multe servicii publice vor fi accesibile şi pe diverite device-uri, telefoane mobile. Astfel,îmbunătăţim relaţiile cu cetăţenii şi încercăm să facem şi procedura de debirocratizare”, a declarat primarul Kereskenyi Gabor, în cadrul unei întâlniri cu oameni de afaceri.