Un important investitor din Germania este interesat să deschidă o unitate de producție în municipiul Satu Mare, însă are unele neclarități în privința modificărilor Codului Fiscal care apasă tot mai mult pe agenții economici. Informația a fost făcută publică de viceprimarul Adrian Albu, care însă nu a dorit să dezvăluie numele investitorului.
“Suntem în discuţii la nivelul primăriei cu un investitor important din Germania care se gândeşte în acest moment să vină în Satu Mare, pentru că în România vrea să vină. Vrem să-l convingem să vină în Satu Mare. I-am dat toate explicaţiile legate de aceste aspecte. În afară de ce putem noi să facem, i-am dat şi explicaţiile legate de legislaţia naţională în domeniul fiscal şi au fost extrem de miraţi când au văzut aceste modificări. Au întrebat: de ce? Păi nu ştim să spunem de ce. E un semn de întrebare, dar acum se vor vedea urmările. Noi, PNL, nu vrem tragem foloase din această bâlbâială, dar din păcate vor trage ponoase foarte mulţi oameni şi din păcate şi multe firme. Iar de aici şi până la a împinge firmele care nu stau foarte bine spre groapa falimentului sau a iinsolvenţei, nu este decât un pas”, a declarat Albu.
Potrivit acestuia, efectele modificărilor legilor fiscale se va vedea de abia acum, cele mai afectate fiind firmele care vor trebui să depună eforturi suplimentare pentru a păstra salariile.
“Se vor vedea efectele schimbării practicării în domeniul fiscal, şi anume trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat. Exista promisiunea că nu vor fi scăderi de salarii, dar se pare că sunt aproximativ 2 milioane de angajaţi în România care nu îşi vor putea păstra salariile decât cu costuri suplimentare. Angajatorii privaţi vor fi obligaţi să se suporte, dacă pot, se va vedea. Din păcate s-a dovedit că noi, PNL, am avut dreptate, modificarea legi, a Codului Fiscal nu a fost corect făcută. Am întrebat de câte ori am avut ocatia: DE ce se întâmplă acest lucru? Nu a dat nimeni niciun fel de explicaţie raţională, din partea Guvernului, a alianţei de la guvernare. Care este logica şi raţiunea acestei mutări?”, a mai spus Albu.