PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Eleva bătută la un liceu din Satu Mare, amenințată că va fi bătută din nou

Două eleve de la un liceu din Carei, județul Satu Mare, au fost filmate de colegii lor în timp ce se băteau. Filmarea a fost făcută publică, astfel că, poliția a început o anchetă, iar Inspectoratul Școlar a cerut ca vinovații să fie trași la răspundere. După întregul incident, directorul liceului a declarat că fata ar fi fost amenințată că va fi bătută din nou dacă va spune cuiva cele întâmplate.

Imaginile au fost filmate marți, când cele două eleve s-au luat la bătaie înainte de începerea orelor. Din imagini se vede clar cum nimeni nu intervine între fete, dimpotrivă.

Filmarea a ajuns la conducerea școlii, care mărturisește că totul ar fi început în momentul în care elevele s-ar fi aflat la bar.

„Elevele au continuat de fapt ce au început la bar. Noi nu am aflat pentru că eleva bătută a fost ameninţată că dacă spune la cineva, la director sau la poliţie, va fi iarăşi bătută de către eleva din clasa a X-a B”, a declarat pentru Digi24 Adrian Micovschi, directorul Colegiului Tehnic „Iuliu Maniu” Carei.

Inspectoratul Școlar a intervenit imediat, făcându-se o comisie de cercetare în acest caz.

„S-a făcut o comisie de cercetare la nivelul şcolii urmează ca să se ia decizii de sancţionare dacă va fi cazul. Eu sunt convins că este cazul, dar unitatea de învăţământ, comisia respectivă, va decide”, spune Călin Durla, inspector şcolar general ISJ Satu Mare .

După incidentul din sala de clasă, una dintre fete a dispărut de acasă şi a fost găsită abia în cursul zilei de ieri.

Cert este că două anchete sunt deschise în acest caz, una de către poliţişti, alta de către Inspectoratul Școlar. În ambele anchete sunt filmate fetele ce s-au bătut, trei eleve ce le-au instigat, dar și elevul ce a fimat întreaga scenă.