O nouă imagine demonstrează că, atunci când vine vorba de inventivitate, imaginația românilor chiar nu are limite. Un sătmărean, care nu riscă sub nicio formă să fie furat, și-a blindat într-un mare fel rezervorul.
Cum nu puține au fost situațiile în care șoferii s-au trezit dimineața constatând că au rezervorul gol, furtul de combustibil devenind oarecum un ,,trend”, un sătmărean a simțit nevoia să-și ia măsuri de siguranță. Astfel, considerând că ușița și capacul nu sunt de ajuns, omul și-a blindat rezervorul cu bandă adezivă din belșug.
Cel mai probabil, când i-a trecut prin cap ideea, sătmăreanul a luat în considerare faptul că hoții nu-și vor pierde timpul cu îndepărtarea scotch-ului și vor merge să caute altă ,,victimă”.