PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

ÎNGRIJORĂTOR. Satu Mare: Contrabanda cu țigări a crescut cu aproape un sfert din totalul pieței

În nord-vestul țării, contrabanda cu țigarete are o pondere de aproape 20%, ceea ce înseamnă că una din cinci țigarete comercializate în această regiune este de contrabandă. Astfel, zona Sătmarului este a doua din România ca nivel al contrabandei, după județele din nord-estul țării.

„Contrabanda cu țigări reprezintă principalul fenomen infracțional care se manifestă la frontiera de nord a României cu Ucraina. Acest lucru a determinat ca situația operativă a Inspectoratului să fie deosebit de activă. Pe lângă exercitarea atribuțiilor ce îi revin cu privire la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea și combaterea migrației ilegale şi a faptelor specifice criminalității transfrontaliere săvârșite în zona de competență, un obiectiv prioritar este combaterea contrabandei cu țigarete. Abordarea integrată, care ghidează acțiunile lucrătorilor noștri de la prevenirea, până la aplicarea efectivă a legii, se bazează pe o cooperare eficace între organele responsabile cu aplicarea legii și combaterea infracționalității transfrontaliere.”, a declarat Chestor de Poliție Liviu Bute, Poliția de Frontieră.

Se organizează acțiuni care au ca scop identificarea atât a persoanelor cu preocupări infracționale pe linia introducerii în țară a țigaretelor de contrabandă, cât și a celor care transportă, depozitează sau comercializează astfel de produse. Totodată, considerăm că prevenirea fenomenului infracțional aduce un aport substanțial reducerii acestui fenomen, fapt pentru care salutăm inițiativa campaniei “Contrabanda e hoție! Te bagă la pușcărie.“, a declarat Comisar Șef de Poliție Sorin Stan, Șeful IPJ Satu Mare.

 

Exit mobile version