Sătmăreanul care a creat primul mall din Cluj a decedat. Magnatul Sandor Demjan, cel care a pus bazele Polus Center, a trecut în neființă la vârsta de 74 de ani, anunță grupul TriGranit, citat de Ziua de Cluj. Sandor Demjan trebuia să ajungă la Cluj acum două luni pentru a pune bazele celei mai mari alianțe patronale din Europa Centrală și de Est, însă nu a mai venit.
Demjan s-a născut în comuna Berveni, din județul Satu Mare, apoi s-a mutat la Budapesta, unde s-a specializat în domeniul turismului. Acesta a activat în cadrul magazinului Skala, în 1985 a înființat Banca Granit, iar în 1986, Banca Maghiară de Credit. 10 ani mai târziu devenea președintele grupului TriGranit care inaugura cel mai mare mall din regiune, WestEnd City Center, iar apoi rețeaua Polus.
Acesta a creat Premiile Prima Primissima ce răsplăteau excelența din Ungaria în știință, artă și cultură. De altfel, el anunța în 2012 că va lăsa o parte însemnată a averii sale, de 615 milioane de euro, conform Top Forbes, pentru acțiuni caritabile.
Din 2014 s-a retras treptat din afaceri, motivând vârsta sa înaintată. Demjan era al doilea om din Ungaria ca avere, fiind precedat de Sandor Csanyi (OTP Bank), cu dețineri în jur de 1 miliard de euro. Demjan a fost cunoscut de-a lungul vremii și ca jucător profesionist de poker.