PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Drumul din Baba Novac, coșmarul nesfârșit al șoferilor. Cozma: ,,Drumurile trebuie puse la punct rapid”

Drumul județean 194 D Baba Novac este unul dintre cele mai dezastruoase drumuri din județul Satu Mare, iar comunitatea din zonă nu mai are mult până ajunge să fie izolată de restul lumii. Totul din cauza unor lucrări de-a dreptul execrabile și a nepăsării unor autorități ,,ocupate” cu alte treburi. Consilierul județean Adrian Cozma a fost în Baba Novac, acolo unde a discutat cu oamenii din localitate și a încercat să găsească soluții care să readucă zonă în civilizație din punct de vedere al calității infrastructurii.

Redăm integral mesajul consilierului județean Adrian Cozma:

,,Satu Mare e un județ mic, iar pentru a menține tinerii acasă și pe toți care sunt calificați intr-o meserie, trebuie să le dai o perspectivă. Toate drumurile trebuie puse la punct rapid din resurse interne, guvernamentale, europene sau chiar credite. Rapid pentru că nu ne permitem etapizat. Nimeni nu așteaptă două decenii. Oamenii astăzi se orientează să aibă condiții bune de trai, merg la Cluj sau în altă parte dacă nu te modernizezi. Aștept o altă abordare din partea conducerii CJ Satu Mare. E nevoie de o altă dinamică.

Nu putem pune deoparte bani, iar peste douăzeci de ani să modernizăm școli, spitale sau drumuri. Nu ne permitem. Sunt convins că mulți tineri ar alege să trăiască acasă dacă lucrurile ar fi puse la punct. Până la urmă avem un județ și un oraș decent dar care are nevoie de un leadership modern și o strategie de dezvoltare actualizată și potrivită pentru dinamica zilelor noastre”.