PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Motocicliști sătmăreni, participanți la o nuntă cu motoare turate în Oradea

Mai mulți motocicliști sătmăreni au participat la nunta unui campion la motociclism, Pap Bella, în Oradea. Cei doi miri nu au avut nicio informație despre surpriza care li s-a pregătit, platoul din fața primăriei Oradea fiind plin de motocicliști, prieteni ai mirelui, ce au vrut să fie alături de cei doi, într-un mod deosebit, într-o zi atât de importantă.

Cununia mirilor a avut loc în aceeași zi cu deschiderea sezonului motociclistic 2018, eveniment care se organizează în fiecare primăvară în Oradea. Este bine cunoscut faptul că motocicliștii sunt extrem de uniți, lucru care s-a văzut și la nunta campionului din Oradea. Astfel, potrivit președintelui Clubului Invictus, atât la cununia celor doi miri, cât și la moto 2018, motocicliștii sătmăreni, și din alte zone ale nord-vestului Transilvaniei, au fost prezenți pentru a fi alături de camaradul lor și pentru a participa la deschiderea sezonului motociclistic 2018.