PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

APIA Satu Mare a încheiat cu succes campania de preluare a cererilor unice pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Satu Mare a făcut pași importanți în acest an, ultima reprezentație și, totodată, cea mai importantă de până acum, fiind încheierea cu succes a Campaniei de preluare a cererilor unice pentru subvențiile agricole. Potrivit reprezentanților APIA, campania s-a dovedit a fi una de succes, nivelul suprafeței pentru Satu Mare fiind mult îmbunătățit.

La finele acestei campanii de preluare a cererilor, agenția de plăți se laudă cu o suprafață realizată de 228.269 de hectare, mai mult decât anul trecut, când s-a realizat suprafața de 224.861 de hectare.

,,În ceea ce privește numărul cererilor depuse, în anul 2018 s-au depus 18.560 de cereri, mai puține cu 227 decât în 2017. A fost o campanie de preluare de cereri extrem de solicitantă pentru funcționarii APIA. Meritul pentru creșterea acestei suprafețe se datorează, în primul rând fermierilor, după care, desigur, funcționarilor APIA, care au trudit și în zilele de sărbătoare legală. Aș dori să mulțumesc funcționarilor APIA pentru mobilizarea și profesionalismul demonstrat în aceste zile”, a declarat directorul APIA Satu Mare, Virgil Dragoș.

Aceste date privind cererile unice de plată pentru subvențiile agricole din Campania 2018 au fost date publicității în această după-amiază, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la sediul APIA Satu Mare. La conferința de presă au mai participat directorul adjunct al instituției, Gheorghe Mihalca, șeful Serviciului Autorizare Plăți, Ionuț Petric, respectiv directorul Direcției Agricole Satu Mare, Ioan Cioltean.