PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Festivalul Sâmbra Oilor începe mâine. Spectacole și tradiții pe scena de la Huta Certeze

Cea mai mare serbare câmpenească, legată de ocupaţia tradiţională a păstoritului, Sâmbra Oilor, va avea loc mâine, duminică, 6 mai, pe dealul de la Huta Certeze şi Moişeni. 

Pe drumul şerpuitor care uneşte Ţara Oaşului de Maramureş, chiar pe hotarul dintre cele două judeţe, Pasul Huta devine și în acest an gazda uneia dintre cele mai străvechi datini din ţară. Cea de-a 62-a ediție a Festivalului Naţional „Sâmbra Oilor” le pregătește tuturor celor care în amiaza zilei de mâine vor lua la pas dealul de la Huta Certeze un program diversificat, cu muzică tradițională și artiști desăvârșiți.

Capul de afiș al evenimentului de mâine va fi marele cântăreț de muzică populară, Gheorghe Turda, care revine astfel după o lungă absență pe scena tradiționalului eveniment.

În program:

11:00 – Irina Man și Grupul din Bixad

Petre si Petrică Zele

Maria Petca Poptean și Măgura din Târșolț

Petrică Mureșan

12:00 – Deschiderea oficială; Momentul de Sâmbră, sfințirea turmelor de oi și măsurișul laptelui

Ansamblul Folcloric „Oașul” și Maria Tripon din Negrești

Ansamblul Folcloric „Tulnicul” din Maramureș

Gheorghe Turda

Ansamblul Folcloric al Județului ,,DORURI SĂTMĂRENE’’ și Palatul Copiilor Satu Mare
Ansamblul Folcloric „Florile Tărnii”
Ansamblul Folcloric „Cununița Năzdrăvană”
Georgiana –Țâpuritoarea Oașului
Mihai Zele și Ansamblul Țara Oașului
Ansamblul Florile Turțului
Țâpuritoarele din Batarci – Maria Hosu
Grupul de țâpuritoare din Racșa

 

Exit mobile version