Primarul Gábor Kereskényi s-a întâlnit cu reprezentanții Immochan România, care i-au prezentat modul în care avansează proiectul imobiliar al companiei în Satu Mare.
Immochan România deține 7 hectare de teren în jurul supermarketului Auchan din Satu Mare, din care aproximativ 2 hectare vor fi folosite pentru extinderea centrului comercial, iar restul de 5 vor fi folosite pentru construirea de blocuri. Ansamblul rezidențial urmează să fie construit cel mai probabil între 2019 și 2020.
”Satu Mare a devenit în ultimii doi ani un oraș atractiv pentru investitori. Am atras investiţiile venind în faţa investitorilor cu oferte simple, clare. Cel mai mult a contat transparenţa şi implicarea autorităţii locale în facilitarea demersurilor pe care le aşteaptă un ivestitor”, a declarat primarul Gábor Kereskényi.