PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTOPLANURI. Primăria reface complet centrul oraşului

Zona centrală a municipiului Satu Mare urmează să fie modernizată și înfrumusețată. Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, alături de administratorul public al orașului, Maskulik Csaba și de arhitecții și inginerii proiectanți, au prezentat luni, 11 iunie, proiectele la care s-a muncit în ultima perioadă pentru reamenajarea Centrului Nou și a Centrului Vechi, aceasta fiind una dintre prioritățile cele mai importante ale actualei conduceri.

Astfel, prin intermediul proiectelor, care urmează să fie implementate, se urmărește reducerea emisiilor de carbon în zona centrală a municipiului prin creearea unei infrastructuri velo și pietonizare a zonei, revitalizarea zonei prin reamenajarea spațiilor verzi, modernizarea fântânilor arteziene, cât și a trotuarelor și aleilor.

  1. Zona Centrul Vechi

Extinderea și modernizarea spațiilor pietonale constituie una dintre strategiile esențiale stabilite în cadrul realizării Planului de Mobilitate Urbană a municipiului. Astfel, după implementarea proiectelor și creearea unei infrastructuri velo, cât și reamenajarea Parcului Central, Piața Libertății va deveni un punct de interes major al municipiului, atât pentru cetățeni, cât și pentru turiști.

Proiectul propune 4 zone de interes în jurul Parcului Central:

Zona pietonală

 Zonă pentru terase și diverse activități comerciale

Pista de biciclete

Partea carosabilă (circulația va fi permisă autovehiculelor pentru transportul public în comun, aprovizarea, ambulanță, etc. )

Circulațuia rutieră va fi permisă doar în zona sudică a Parcului Central dinspre str. Decebal spre str. Alexandru Ioan Cuza.

De asemenea, în cadrul aceluași proiect se propune revitalizare completă a Parcului Central prin mai multe lucrări de intervenție precum: lucrări de infrastructură, modernizarea fântânii arteziene, diversificarea zonelor de spațiu verde, amplasareade mobilier urban, iluminat ornamental, refacerea sistemului de canalizare, canalizații subterane pentru instalațiile noi cât și pentru rețelele de telefonie, cablu existente, amenajarea zonelor de ședere, etc.

  1. Zona Centrul Nou

În cadrul proiectului care vizează modernizarea Centrului Nou al municipiului Satu Mare se propune reconfigurarea Pieței 25 Octombrie, integrarea în peisajul arhitectural a unei piste de biciclete, refacerea fântânii arteziene și amenajarea unui spațiu public generos pentru organizarea de evenimente și întruniri publice.  Astfel, se vor reface gradenele, Pasajul Corneliu Coposu, trotuarele și iluminatul public, astfel încât prin toate intervențiile propuse se va obține îmbunătățirea amenajărilor peisagistice și se va crea un mediu propice pentru activități de petrecere a timpului liber.

  1. Obiective

Cele două proiecte, atât cel pentru modernizarea Centrului Vechi, cât și cel pentru Centrul Nou fac parte dintr-un integrat care își propune să transforme zona centrală într-o zonă de atracție care să reunescă zone pietonale de recreere, de agrement, reprezentate de Parcul Central, cu zonele în care se află clădirile istorice monument. Se are în vedere însuflețirea acestei zone a orașului de la un capăt la celălalt, ținându-se cont de nevoile comunității și de necesitatea implementării unor măsuri de regândirea a traficului și reducere a emisiilor de CO2. Valoarea proiectelor se ridică la aproximativ 7 milioane de euro, bani care vor fi alocați prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

 

 

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Satu Mare