Sindicatul Asistenţilor Personali, Maternali şi Sociali din Satu Mare, reprezentat prin preşedintele Cartel Alfa Satu Mare, Vasile Dârle, a înaintat astăzi prefectului Darius Filip un memoriu prin care solicită actualizarea sumelor plătite pentru întreţinerea copiilor aflaţi în plasament.
Vasile Dârle a arătat că în momentul de față asistenții maternali profesioniști primesc pentru fiecare copil pe care îl au în îngrijire o alocație de 600 lei/lună, bani pentru hrana copiilor, echipament, cazarmament, igienico-sanitare, rechizite, jucării, cheltuieli de întreținere, medicamente sau proteze, iar această sumă este insuficientă. De multe ori asistenţii pun bani din salariile lor sau se descurcă cum pot pentru ca aceşti copii să nu se simtă discriminaţi.
Potrivit liderului sindical, ultima majorare a avut loc în anul 2015, dar de atunci au crescut preţurile, inflaţia este mai mare, iar banii sunt insuficienţi. Asistenţii maternali solicită majorarea sumei de la 600 lei/lună la 750 lei/lună.
Prefectul Darius Filip a dat asigurări că va transmite la Ministerul Muncii memoriul primită, însă a precizat că pentru rezolvarea situaţiei factorii responsabili trebuie să identifice sursa bugetară.