În cadrul celei de-a XIII- a ediții a consfătuirii Naționale a directorilor din instituțiile naționale și județene din domeniul patrimoniului cultural imaterial și al culturii tradiționale, organizată de către Institutul Național al Patrimoniului și Ministerul Culturii și Identității Naționale în perioada 12-14 iunie 2018, la Iași, după discutarea viitoarei strategii culturale în domeniu, a fost aleasă o nouă Asociație Națională a Centrelor Culturale din România (ANCCR).
Robert Laszlo, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, a fost ales cu unanimitate de voturi în funcția de vicepreședinte al Asociației la nivel național, iar doamna Oana Petrică, director adjunct – Patrimoniu Imaterial și Cultură Tradițională din cadrul Institutului Național al Patrimoniului – Ministerul Culturii și Identității Naționale, a fost aleasă președinte executiv.
În cadrul consfătuirii s-a evidențiat faptul că C.J.C.P.C.T. Satu Mare este una dintre instituțiile de prim rang din domeniul culturii. Alegerea lui Robert Laszlo în funcția de vicepreședinte la nivel național vine ca o apreciere a activității depuse de către instituția pe care o conduce, în folosul culturii locale și naționale.