PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Liderul EUROPOL spune că şoferul maşinii cu numere anti-PSD nu a încălcat legea!

Sătmăreanul Cosmin Andreica, lider sindical EUROPOL, afirmă că în legislaţia românească nu există nicio prevedere care să interzică numerele de înmariculare folosite de românul stabilit în Suedia.

Bărbatul care conducea autoturismul înmatriculat în Suedia cu numere personalizate conţinând injurii la adresa PSD nu a săvârşit niciun fel de abatere de la legislaţia românească în lipsa unor prevederi exprese care să interzică folosirea acestor numere, consideră Cosmin Andreica, lider sindical EUROPOL.

″În lipsa unor prevederi exprese care să interzică folosirea acestor numere, acel cetăţean nu a săvârşit niciun fel de abatere de la legislaţia românească. Nu ne dorim ca instituţia Poliţiei Române să fie folosită ca şi ustensilă politică pentru că nu le convine unor oameni o înşiruire de litere pe o plăcuţă cu numere de înmatriculare”, a afirmat Andreica la Digi24.