PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Proiectul tehnic al celui de-al treilea pod, finalizat. Se pregătește licitația!

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a anunțat astăzi, joi, 5 iulie, că cel de-al treilea pod este în grafic. Mai exact, edilul-șef a declarat că proiectul tehnic al podului a fost finalizat.

Urmează organizarea unei licitații în acest sens, a mai spus primarul, adăugând că, în aceste momente, se lucrează la caietul de sarcini.

Cel de-al treilea pod peste râul Someș va fi construit la Satu Mare cu o rampă de urcare de pe strada Ștrandului, de pe malul drept, și o rampă în zona fostului magazin Interex din Micro 17.

Proiectul acestei investiții este inclus pe lista proiectelor ce primesc finanţare prin etapa a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), ce se derulează până în 2020. Suma totală alocată pentru al treilea pod peste Someș este de de 81.344.496,80 lei.