Sătmăreanul Marian Demian este pompierul care a reușit deosebita performanță de a se clasa pe primul loc la cele două probe individuale ale concursului pompierilor profesioniști – etapa zonală, parcurgând proba „Scara de fereastră” în 14,75 secunde, iar Pista cu obstacole:17,05 secunde.
Etapa zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someș” al judeţului Satu Mare şi-a desemnat astăzi câştigătorii. Competiţia a avut loc în perioada: 25 – 27 iulie 2018, iar probele s-au desfăşurat, atât în curtea Detașamentului de Pompieri Satu Mare, cât și pe Stadionul Olimpia – Daniel Prodan din municipiul Satu Mare.
Concursul a adus față în față loturile reprezentative ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din judeţele Bistrița Năsăud, Cluj, Maramureș, Sălaj și Satu Mare. Pompierii militari au avut de parcurs patru probe, identice cu cele ale competițiilor internaționale de profil organizate de Comitetul Internațional de Prevenire și Stingerea Incendiilor: Scara de fereastră, Pista cu obstacole pe 100 metri, Ştafeta 4 X 100 metri și Realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă.
Parcurgerea fiecărei probe a presupus multă pricepere, pregătire continuă, concentrare şi bineînţeles, viteză de reacţie, altfel spus, atribute necesare asigurării unei intervenţii prompte la cele mai înalte standarde şi la oricare dintre solicitările din partea populaţiei.
La finalul competiţiei, clasamentul general pe echipe a fost următorul:
Locul V – I.S.U. Sălaj;
Locul IV – I.S.U. Maramureș;
Locul III – I.S.U. Satu Mare ;
Locul II – I.S.U. Bistrița Năsăud;
Locul I – I.S.U. Cluj.