PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Wizz Air introduce mai multe zboruri spre Londra de pe Aeroportul Satu Mare

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană din Romania anunţă astăzi introducerea mai multor zboruri spre Londra Luton de la aeroportul din Satu Mare. Astfel, din 28 octombrie, compania creşte frecvențele de zbor spre această destinație de la două la trei pe săptămână, în zilele de marți, joi și sâmbătă, cu preţuri ce încep de la doar 119* lei.

În septembrie 2016 Wizz Air adăuga rețelei în continuă creștere cel de-al zecelea aeroport din România, cel din Satu Mare, precum și lansarea zborului spre Londra Luton care devenea astfel prima conexiune internațională de pe aeroportul local. Până în prezent (iunie 2018), Wizz Air a transportat din și spre Londra Luton aproape 60.000 de pasageri. Anul acesta, din Satu Mare, WIZZ pune la dispoziția pasagerilor 61.000 de locuri la vânzare, având o creștere de 60% față de anul precedent.

În 2018, 27 de noi rute au fost deja anunțate din România, spre destinații populare precum Atena, Liverpool și Nisa din București, Atena, Lyon și Liverpool din Cluj-Napoca sau Salonic și Liverpool din Iași. Wizz Air operează de pe zece aeroporturi din România cu o flotă tânără formată din 25 de aparate de zbor, inclusiv 5 Airbus A321 noi și ultraeficiente, cu 230 de locuri, și o echipă formată în prezent din mai mult de 1.000 de angajați locali.