PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

ESTIMĂRI. Vor fi sacrificați 1 milion de porci. Prețul cărnii va crește drastic

Județul Satu Mare, alături de alte județe din țară, se confruntă cu o criză fără precedent. Pesta porcină a afectat deja sute de mii de animale, urmând, probabil, ca până la finalul anului să fie ucise peste un milion de animale. Acest lucru ar putea duce la o scumpire drastică a cărnii de porc și la o puternică creștere a importurilor.

Potrivit președintelui ANSVSA, Geronimo Răducu Brănescu au fost afectate 94 de localităţi – 14 în judeţele Satu Mare, Bihor, Sălaj şi 80 în judetţle Tulcea, Contanţa, Galaţi, Brăila şi Ialomiţa. La nivelul întregii țări, un număr de 49.816 de porcine au fost ucise. Se estimează că vor fi peste un milion de animale sacrificate.

În nord-vestul țării, criza s-a produs din cauza introducerii ilegale de produse provenite de la animale sacrificate.

“Infestarea, din datele pe care le avem, în nord-vest s-a produs prin introducere ilegală de produse provenite de la animale sacrificate în stare patologică, bolnave sau purtătoare a virusului”, a declarat Geronimo Răducu Brănescu.

Grupul danez Premium Porc, al doilea cel mai mare crescător de porci din România dupa Smithfield, care deține un efectiv anual de 600.000 de capete, estimează că această criză va conduce la o scumpire a cărnii de porc in România și la o creștere a importurilor.