PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Impact violent! Taximetrist încarcerat după ce a vrut să întoarcă pe linie continuă

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui accident rutier, pe strada Botizului din municipiul Satu Mare.

În urma efectuării cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 63 de ani, din municipiul Satu Mare, aflându-se la volanul unui autoturism a intenționat să efectueze o manevră de întoarcere încălcând marcajul longitudinal continuu dublu moment în care a fost acroșat de către un autoturism, condus de un bărbat, de 43 de ani, din localitatea Ardud.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative.

În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, pe numele primului șofer fiind întocmit proces verbal de constatare a contravenției și sancționat cu amendă contravențională în valoare de 580 de lei.

Sursa – IPJ Satu Mare

Exit mobile version