Deschiderea oficială a Zilelor oraşului Negreşti Oaş a avut loc vineri seara pe scena amenajată pe stadionul din localitate. Amfitrionul evenimentului, primarul Aurelia Fedorca, alături de managerul cultural Natalia Lazăr, i-au întâmpinat pe oaspeţi pe scenă. Invitaţi de onoare au fost ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, ministrul românilor de pretutindeni, Natalia Intotero, senatorul sătmărean Gabriel Leş, senatorul Şerban Nicolae, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Florin Iura, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, etc.
“Proiectele materiale sunt importante dar credem noi, cel mai important lucru care îl putem noi lăsa generaţiilor următoare, este educaţia, cultura, credinţa, dragostea de neam şi ţară. În toate acţiunile pe care le întreprindem gândul nostru este la negreşteni şi ne dorim să construim oraşul şi ţara în care să vă puteţi întoarce acasă”, a declarat Aurelia Fedorca.
Ministrul românilor de pretutindeni a oferi flori celor doi copii, Maria şi Mihai, care au împlinit zece ani.
“Pentru că vorbim de tradiţia poporului român, ce poate fi mai frumos decât să îi vedem pe aceşti copii îmbrăcaţi în hainele populare. Felicitări părinţilor şi copiilor care îi încurajează”, a spus Natalia Intotero.
În schimb, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, originară din Maramureş, a recitat pe scenă versurile cântecului pe care le punea tatăl său să le cânte: “Cu oşanul nu te pune/Cu oşanca du-te-n lume”.
Prefectul Darius Filip a fost cel care a remarcat că oraşul Negreşti Oaş se schimbă de la an la an, dacă nu chiar de la lună la lună.
În continuarea, primarul Aurelia Fedorca a acordat invitaţilor plachete aniversare, după care a înmânat titlurile de cetăţean de onoare al oraşului părintelui Iacob Feier, protopop greco catolic din Negreşti Oaş, şi părintelui Ioan Pop, după care a început programul artistic.
Primul concert a fost al folkistului geroge Negrea, care le-a cântat oşenilor piesa românilor plecaţi din ţară.
Programul artistic din prima seară i-a mai cuprins pe WHAT`S UP și IRINA RIMES.