Un sătmărean a primit rest, de la un magazin din Satu Mare, o baterie, în loc de 10 bani. Totul s-a petrecut zilele trecute.
Nu se ştie dacă vânzătoarea sau vânzătorul i-a dat intenţionat bateria deoarece aceasta seamănă foarte tare cu o monedă de 10 bani. Şi din imagini se poate observa că bateria are exact aceeaşi dimensiune ca şi moneda şi aceeaşi culoare. Este posibil ca şi reprezentantul magazinului să o fi primit tot aşa de la cineva.
Sătmăreanul a precizat că nu este vorba despre o pagubă, întrucât vorbim despre o sumă de 10 bani, ci despre cât de ușor putem fi păcăliți.
“A făcut mai multe cumpărături de la mai multe magazine din oraş. Acasă, când m-am uitat cu câţi bani am rămas, am observat că am o baterie în portofel. Singura explicaţie este că am primit-o rest de la vreun magazin. Nici nu mi-am dat seama când am primit-o. Vreau să atrag atenţia asupra a cât de uşor putem fi păcăliţi. Tot aşa probabil că putem primi bani falşi în schimb. Stă cineva să se uite atent la banii pe care îi primeşte?”, ne-a transmis sătmăreanul.