PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Parcurile din Satu Mare, dormitoare de sezon pentru oamenii străzii

Parcurile din municipiul Satu Mare au devenit în ultima vreme adevărate dormitoare pentru oamenii străzii. Cu toate că Poliția Locală i-a ridicat și amendat de câteva ori, aceștia revin de fiecare dată, improvizând culcuș după culcuș.

Polițiștii locali au încercat să-i transporte de nenumărate ori la adăposturi de noapte, însă oamenii străzii au refuzat vehement de fiecare dată. Aceștia îi sfidează pe oamenii legii și nu se sfiesc să-și amenajeze câte o ,,reședință” de vară în cele mai importante parcuri din cartierele sătmărene.

Această imagine a fost surprinsă în parcul de lângă Spitalul Județean, însă oamenii străzii și-au improvizat astfel de dormitoare chiar și în parcurile din zona centrală a orașului.