PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Primarul Kereskényi Gábor, în război cu vandalii! Misiune clară pentru Poliția Locală

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat război vandalilor! În ultima perioadă, mai multe bănci și aparate fitness din parcurile sătmărene au fost pur și simplu distruse de o gașcă de nesimțiți pentru care orice bun reprezintă o ,,provocare”. Edilul-șef al Sătmarului a luat atitudine și spune că va ,,tăia în carne vie”.

Kereskenyi Gabor a anunțat că a a cerut conducerii Poliției Locale să intensifice patrulările.

,,Bănci și aparate de fitness, vandalizate în Parcul U.F.O! Degeaba facem eforturi să înfrumusețăm orașul dacă sunt persoane care distrug! Am cerut Poliției Locale să intensifice patrulările în zona locurilor de joacă și a parcurilor.

Problema e că dacă cineva şi-a pus în gând să distrugă, va aștepta momentul în care în zonă nu vor fi polițiști locali. Martorii nu ar trebui să rămână indiferenţi, e nevoie să anunțe Poliția Locală. Amendarea vandalilor va fi de învăţătură pentru toţi!”, a declarat primarul municipiului Satu Mare.