PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTOGALERIE. Cetate construită în secolul al XIII-lea, restaurată de o firmă din Satu Mare

Cetatea medievală Feldioara din Brașov se redeschide pentru vizitare de la 1 august, după un proces de restaurare care a durat cinci ani. Lucrările de restaurare au fost realizate de o firmă specializată din Satu Mare și au avut ca scop redarea aspectului pe care monumentul l-a avut în secolul al XIII-lea. 

Proiectul de restaurare a cetăţii a început în 2012, an în care s-au întocmit studiile de fezabilitate şi de proiectare a lucrărilor. S-au restaurat toate zidurile de incintă şi toate turnurile, precum şi zidul Zwinger, de protecţie. Toate fortificaţiile iniţiale, de pe vremea teutonilor, au fost conservate în întregime. Prin marcarea la nivelul solului, în curtea interioară s-au pus în valoare resturile capelei şi a mănăstirii cisterciene.

În cadrul lucrărilor de restaurare, s-a reconstruit fântâna a cărei adâncime este de aproximativ 70 de metri şi s-a amenajat o zonă de belvedere asupra Ţării Bârsei, aflată pe zidul de strajă. S-au executat subzidiri, injectări şi lucrări de consolidare, în paralel cu alte forme de conservare pentru zidăria veche. La injectările care au fost făcute la zidărie şi la refacerea suprafeţelor degradate ale tencuielilor s-a folosit un var hidraulic special ce conţine materie primă extrasă din Munţii Dolomiţi, importat din Italia.

A urmat reconstrucţia prin folosirea de lemn şi cărămidă, făcute la comandă la fabrica din Sighişoara, pe modelul celei din care fuseseră ridicate zidurile cetăţii, piatră şi învelitori din ţigle ceramice. În ansamblul său, proiectul a urmărit aducerea în actualitate a formei pe care cetatea a avut-o în secolul al-XVII-lea, atunci când a fost tencuită. Pentru a elimina confuziile care pot apărea între zidurile restaurate şi cele iniţiale, restauratorii au folosit ca material lemnul.

Lucrările de restaurare s-au realizat în perioada 2012-2017 de către Consiliul Judeţean (CJ) Braşov, suma acordată din bugetul judeţului fiind de 12,3 milioane de lei. Lucrările au fost executate de o firmă specializată din Satu Mare.

Cetatea Feldioara a fost construită în secolul al XIII-lea, fiind cea mai importantă fortăreaţă ridicată de cavalerii teutoni în Transilvania -Ţara Bârsei. Cetatea este monument istoric naţional clasa A, numărându-se printre cele mai importante fortificaţii medievale săseşti din Transilvania de Sud. Arhitectura istorică păstrată până în prezent datează, în cea mai mare parte, din secolele XVI-XVII. La acea vreme, în interiorul cetăţii a fost identificată şi o biserică, datată cu aproximaţie în secolul XV.

Exit mobile version