Momentul șocant în care tânărul sătmărean de 22 de ani s-a înecat în lacul Paraschiva de la Sovata a fost filmat de prietenii lui, care credeau că glumește. Imaginile au fost difuzate de Observator.
Tânărul de 22 de ani, din Băbăşeşti, a mers cu iubita şi cu mai mulţi prieteni pentru a face baie în lac.
La un moment dat, el a rămas singur în apă şi a început să dea din mâini. Pe imagini se poate observa cum prietenii lui chiar încep să râdă în momentul în care acesta se luptă pentru viaţa lui.
După câteva zeci de secunde în care tânărul s-a zbătut să iasă la suprafaţă, unul dintre prieteni a intervenit şi a intrat în apă pentru a-l salva.
Din nefericire, tânărul s-a înecat şi a dispărut sub apă.
Prietenii lui au sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului s-au deplasat pompierii din judeţul Mureş.
După aproximativ 40 de minute de căutări, scafandrii l-au adus la suprafaţă pe tânărul de 22 de ani.
Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.
Înregistrarea poate fi văzută aici.
Daniel O. locuia în Băbășești, terminase cursurile la Liceul cu Program Sportiv și lucra ca agent la o firmă de pază din municipiul Satu Mare. Era un tânăr fericit și cu ambiții mari, iar vestea morții sale a venit ca un adevărat șoc pentru toți cei care l-au iubit și l-au cunoscut.
sursa: Observator.tv