PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Probleme mari cu barurile sătești: scandaluri, gălăgie și mizerie. Oamenii cer ajutorul prefectului

Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, a susţinut astăzi, marţi, 28 august, audienţe cu cetăţenii. Într-unul dintre cazuri, mai multe persoane au vorbit despre disconfortul creat de clienţii unei unităţi de alimentaţie publică (bar) situat în satul Dara, comuna Dorolţ.

Persoanele prezente în audienţă au reclamat faptul că în imediata apropriere a casei lor, clienţii unui bar le creează deseori probleme prin gălăgie, mizerie şi mirosuri de greu de suportat. Prefectul a îndrumat persoanele să depună un memoriu pentru a se verifica cele sesizate.

Alături de prefect au fost prezenţi consilerul juridic, Hadrian Tomşa, consilierul prefectului, Mihai Stan şi consilierul pe relaţii cu publicul, Găzdac Florin.

Exit mobile version