PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Unirea, visul unei națiuni. Spectacol patriotic în capitala Țării Oașului

Negreștiul se pregătește de o mare sărbătoare. Cu toate că, oficial, Zilele Orașului ”Zestrea Oașului” vor începe vineri seara, 17 august, sărbătoarea va debuta încă din acest weekend, cu un amplu spectacol patriotic.

Sâmbătă seara, 11 august, va avea loc la Negrești-Oaș un amplu spectacol patriotic oferit de artiștii Nicolae Furdui Iancu și grupul Crai Nou, Paula Seling, Proiect K1, Tuan, Iuliana Tudor, Mihaela Rădescu, Vlad Rădescu, Sorin Francu și Daniel Lazăr, în cadrul turneului național ”Toți K1 pentru România – Unirea, Visul unei Națiuni”.

Spectacolul va începe la ora 19.00, pe stadionul din Negrești-Oaș, iar în deschiderea acestuia vor urca pe scenă Maria Petca Poptean, Formația Pionierii, Nicolae Mureșan și Nicolae Mureșan Jr.