Președintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca, a declarat, vineri seara, după CEx, că în urma discuțiilor, partidul trebuie să rămână unit, pentru că „miza nu este Liviu Dragnea, este PSD”. Fedorca a precizat că Dragnea nu a fost de acord să supună votului retragerea sprijinului politic pentru Firea.
Aurelia Fedorca, lider al PSD Satu Mare, a spus că Liviu Dragnea nu a dorit să fie supusă la vot propunerea ca Gabrielei Firea să îi fie retras sprijinul politic.
”Partidul a ieșit mai întărit în urma CEx, era nevoie de o discuție în acest for în care toți și-au spus părerea, supărările și nemulțumirile. A fost o propunere pentru ca doamna Firea să demisioneze din funcțiile de conducere ale partidului iar dacă nu vrea să demisioneze să i se retragă sprijinul politic sau să fie exclusă din PSD, dar domnul Dragnea nu a fost de acord cu propunerea și nu s-a supus la vot. Miza nu este Liviu Dragnea, este PSD, partidul trebuie să rămână unit și ar trebui să tragă toți la aceeași căruță”, a spus Fedorca.