PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Cel mai mare proiect din istoria judeţului, aproape finalizat. 250 milioane de euro!

Scrierea celui mai mare proiect din istoria judeţului Satu Mare este aproape de finalizare, urmând să fie depus spre finanţare din fonduri europene. Proiectul este întocmit de către conducerea Apaserv Satu Mare şi are o valoare de aproape 250 de milioane de euro.

Potrivit informaţiilor obţinute de PortalSM, proiectul este unul extrem de complex şi se întinde pe aproape tot judeţul Satu Mare. În total reţeaua de apă potabilă va fi extinsă cu 435 de km, cea de canalizare cu 580 de km. Proiectul mai prevede 16 noi staţii de tratare a apei, 17 rezervoare de înmagazinare, 5 staţii de epurare, 308 cămine de pompare  apei uzate.

Proiectul urmează să fie depus spre finanţare prin Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Cofinanţarea administraţiei locale este de doar 2%. Valoarea totală este de 208 milioane euro fără TVA, adică aproape 248 milioane lei, cu TVA inclus.

Practic, lucrările vor avea loc în aproape tot județul Satu Mare, mai puțin în zonele în care deja s-au făcut investiții prin masterplanul implementat de Apaserv în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro.

Exit mobile version