PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Crește salariul minim brut. La ce nivel va ajunge

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat, la începutul acestei săptămâni, că Guvernul lucrează la o hotărâre de guvern pentru creşterea salariului minim începând din 1 ianuarie 2019 la valoarea de 2.050 de lei.

„Lucrăm la o hotărâre de Guvern pentru majorarea salariului minim începând de la data de 1 ianuarie 2019 şi va fi 2.050 de lei. Deja am discutat despre asta săptămâna trecută când ne-am întâlnit cu patronatele şi sindicatele. Ne-au spus că ar vrea să ştie că va fi un mecanism foarte clar ca să ştie la ce să se aştepte. Le-am spus că din punctul nostru de vedere, programul nosrru de guvernare este foarte clar, îl aplicăm ad literam şi ar fi trebuit să ştie că din ianuarei va fi din nou o majorare a salariului minim”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, citată de Mediafax.

Totodată, ministrul Muncii a mai spus că s-a început contabilizarea salariului minim net în euro.

„După ce vom finaliza acest ciclu de guvernare, vom intra pe moneda euro. Am pornit în decembrie 2016 cu un salariu minim de 205 euro şi am ajuns la 251”, a completat Vasilescu.

Reamintim că de la 1 ianuarie 2018, salariul minim pe economie este 1.900 de lei.

Exit mobile version