Zonă de drum periculoasă pe DN 19F Satu Mare – Baia Mare între Odoreu şi Băbăşeşti. Mai exact peste podul ce trece peste canalul de lângă Băbăşeşti. Joi după amiaza un camion s-a răsturnat, unii localnici fiind de părere că din cauza stării drumului.
“Drumul este foarte denivelat în zona respectivă, este dezastru. Şoferul nu şi-a dat seama de denivelări şi s-a răsturnat. Accidentul a fost la ora 17, noi la ora 21 a trebuit să aşteptăm zeci de așteptat la o coadă. Nici Poliţie nici nimic nu a fost aseară aici să dirijeze circulaţia. A fost catastrofal. Trebuie să facem ceva, poate reuşim să atragem atenţia autorităţilor să facă ceva cu porţiunea respectivă”, a declarat un localnic.
Desigur că starea drumului nu îl absolvă pe şofer, însă trebuie menţionat faptul că dacă starea drumului ar fi corespunzătoare poate evenimentul nu s-ar fi întâmplat.
O situaţie oarecum asemănătoare a mai fost în apropiere de Livada. Zona respectivă a fost reparată însă doar după un accident cu patru persoane decedate. Oare este nevoie de un nou accident mortal pentru ca autorităţile să ia măsuri?
Şoferii sunt sfătuiţi să circule cu atenţie sporită sectorul de drum respectiv.