PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Municipiul Satu Mare, parteneriat strâns cu orașul ucrainean Ujgorod

Parteneriatul dintre orașele Satu Mare și Ujhgorod este tot mai solid de la un an la altul.  Conducerile primăriilor din Satu Mare și Ujgorod au profitat de prezența delegației municipiului Satu Mare la Zilele Ujgorodului pentru a stabili lista proiectelor comune care vor fi depuse pentru a fi finanțate din fonduri europene.

Astfel, Primăria Municipiului Satu Mare și Primăria orașului Ujgorod vor depune patru proiecte transfrontaliere pentru a fi finanțate din fonduri europene prin Programul Operaţional Comun România – Ucraina 2014-2020.

În cadrul întâlnirilor avute, edilul municipiului a asigurat conducerea orașului Ujgorod de faptul că Primăria Municipiului Satu Mare va depune toate eforturile pentru implementarea cu succes a tuturor proiectelor comune:

 

”Doresc să le mulțumesc prietenilor noștri ucraineni pentru buna colaborare și sunt convins că vom realiza împreună și alte proiecte!”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Reamintim fatpul că accesarea de fonduri europene este o prioritate pentru conducerea Primăriei Municipiului Satu Mare, până în prezent au fost câștigate finanțări de peste 28 milioane de euro pe Programul Operațional Regional 2014-2020.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Satu Mare