PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Sătmărenii au făcut spectacol în Republica Moldova, la cel mai mare eveniment dedicat Centenarului

Cel mai mare eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri, ”Centenar Fest” organizat peste Prut, în Republica Moldova, a avut invitaţi și din judeţul Satu Mare. În fruntea delegației s-a aflat președintele Consiliului Județean Satu Mare – Pataki Csaba, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare – Robert Laszlo, președintele Asociației Scriitorilor de Nord- Vest – Felician Pop și Mariana Țiproc – președinta Asociației Pro Basarabia și Bucovina.

Județul Satu Mare a avut privilegiul de a evolua pe scena principală din Complexul Vatra, alături de marile ansambluri consacrate din România și Republica Moldova fiind reprezentat Ansamblul Folcloric al Județului „DORURI SĂTMĂRENE”, care a susținut un program folcloric de excepție, îndelung aplaudat de numeroșii spectatori prezenți, alcătuit din suite de dansuri din Țara Oașului și Zona Codru, alături de soliștii vocali: Darius Câmpean, Liliana Bota, Denisa Costea, Andrei Haidu, și frații Cătășin și Valentin Feher, și taraful tradițional compus din: Ionuț Rotar – vioară, Varga Niculae- braci, Adelin Turi- contrabas și Bogdan Bota- taragot.

La standul județului Satu Mare vizitatorii au putut degusta produse tradiționale din județul nostru, și să admire obiectele artizanale din Țara Oașului, realizate de către meșterii populari: Ana Mare și Maria Finta, și să informeze de atracțiile turistice al județului Satu Mare prin cărțile și pliantele prezentate.

Centenar Fest s-a desfăşurat pe parcursul a două zile (15 şi 16 septembrie), la Complexul Vatra. Evenimentul a reunit zeci de ansambluri populare din România şi Republica Moldova, reprezentanţi ai consiliilor raionale din Moldova, reprezentanţi ai primăriilor şi consiliilor judeţene din România.

Scopul festivalului a fost acela de a promova valorile românești și de a evidenția diversitatea și, în același timp, tradițiile comune, care stau la baza unității istorice, lingvistice și culturale ale acestui neam.

Evenimentul a inclus o paradă a portului popular, o expoziție-târg cu lucrări ale meşterilor populari autentici, cu obiecte de artizanat, precum și un muzeu al satului românesc, care a scos în evidență specificul fiecărei regiuni românești. De asemenea, au avut loc concerte de muzică populară și muzică ușoară, recitaluri de poezie și de muzică folk, concursuri, ateliere de creație, expoziții, adresate tuturor categoriilor de vârstă. Spectacolele s-au desfășurat concomitent pe trei scene amplasate pe teritoriul complexului, astfel încât toate categoriile de public au fost implicate în program.

Pe parcursul a două zile, pe scenă au evoluat: Lupii & Alex Calancea Band, Moldovan Național Youth Orchestra, Cristi Aldea-Teodorovici & Band și Gândul Mâței, Nicolae Furdui Iancu, Grigore Leșe, Fuego, Irina Loghin, Benone Sinulescu, Ionuț Dolănescu, Laura Haidău, Mărioara Gheorghe Man, Ileana și Denisa, Tudor Ungureanu și Ansamblul „Ștefan Vodă”, Surorile Osoianu, ansambluri folclorice din județele: Constanța, Buzău, Ilfov, Mehedinți, Focșani, Cluj, Bihor, Prahova, Arad, Brăila, Mureș, Satu Mare, Dâmbovița, Neamț, Botoșani, Maramureș, Bacău ș.a., Orchestra Simfonică Muntenia, Florin Georgescu, precum și alți artiști consacrați.

Festivalul a fost sprijinit de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Ambasada României în Republica Moldova, Consiliile Județene Satu Mare, Ilfov, Prahova, Buzău, Băcău, Constanța, Bihor, ș.a., Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) și Uniunea Consiliilor Raionale din Moldova (UCRM).

Exit mobile version