Ultima actualizare: azi, 12:29

Locale

FOTO. Sătmărenii au făcut spectacol în Republica Moldova, la cel mai mare eveniment dedicat Centenarului

Cel mai mare eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri, ”Centenar Fest” organizat peste Prut, în Republica Moldova, a avut invitaţi și din judeţul Satu Mare. În fruntea delegației s-a aflat președintele Consiliului Județean Satu Mare – Pataki Csaba, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare – Robert Laszlo, președintele Asociației Scriitorilor de Nord- Vest – Felician Pop și Mariana Țiproc – președinta Asociației Pro Basarabia și Bucovina.

Județul Satu Mare a avut privilegiul de a evolua pe scena principală din Complexul Vatra, alături de marile ansambluri consacrate din România și Republica Moldova fiind reprezentat Ansamblul Folcloric al Județului „DORURI SĂTMĂRENE”, care a susținut un program folcloric de excepție, îndelung aplaudat de numeroșii spectatori prezenți, alcătuit din suite de dansuri din Țara Oașului și Zona Codru, alături de soliștii vocali: Darius Câmpean, Liliana Bota, Denisa Costea, Andrei Haidu, și frații Cătășin și Valentin Feher, și taraful tradițional compus din: Ionuț Rotar – vioară, Varga Niculae- braci, Adelin Turi- contrabas și Bogdan Bota- taragot.

La standul județului Satu Mare vizitatorii au putut degusta produse tradiționale din județul nostru, și să admire obiectele artizanale din Țara Oașului, realizate de către meșterii populari: Ana Mare și Maria Finta, și să informeze de atracțiile turistice al județului Satu Mare prin cărțile și pliantele prezentate.

Centenar Fest s-a desfăşurat pe parcursul a două zile (15 şi 16 septembrie), la Complexul Vatra. Evenimentul a reunit zeci de ansambluri populare din România şi Republica Moldova, reprezentanţi ai consiliilor raionale din Moldova, reprezentanţi ai primăriilor şi consiliilor judeţene din România.

Scopul festivalului a fost acela de a promova valorile românești și de a evidenția diversitatea și, în același timp, tradițiile comune, care stau la baza unității istorice, lingvistice și culturale ale acestui neam.

Evenimentul a inclus o paradă a portului popular, o expoziție-târg cu lucrări ale meşterilor populari autentici, cu obiecte de artizanat, precum și un muzeu al satului românesc, care a scos în evidență specificul fiecărei regiuni românești. De asemenea, au avut loc concerte de muzică populară și muzică ușoară, recitaluri de poezie și de muzică folk, concursuri, ateliere de creație, expoziții, adresate tuturor categoriilor de vârstă. Spectacolele s-au desfășurat concomitent pe trei scene amplasate pe teritoriul complexului, astfel încât toate categoriile de public au fost implicate în program.

Pe parcursul a două zile, pe scenă au evoluat: Lupii & Alex Calancea Band, Moldovan Național Youth Orchestra, Cristi Aldea-Teodorovici & Band și Gândul Mâței, Nicolae Furdui Iancu, Grigore Leșe, Fuego, Irina Loghin, Benone Sinulescu, Ionuț Dolănescu, Laura Haidău, Mărioara Gheorghe Man, Ileana și Denisa, Tudor Ungureanu și Ansamblul „Ștefan Vodă”, Surorile Osoianu, ansambluri folclorice din județele: Constanța, Buzău, Ilfov, Mehedinți, Focșani, Cluj, Bihor, Prahova, Arad, Brăila, Mureș, Satu Mare, Dâmbovița, Neamț, Botoșani, Maramureș, Bacău ș.a., Orchestra Simfonică Muntenia, Florin Georgescu, precum și alți artiști consacrați.

Festivalul a fost sprijinit de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Ambasada României în Republica Moldova, Consiliile Județene Satu Mare, Ilfov, Prahova, Buzău, Băcău, Constanța, Bihor, ș.a., Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) și Uniunea Consiliilor Raionale din Moldova (UCRM).

15 comentarii

  1. românaş Răspunde

    @Rodica,ce zici e în regulă echipa de reptrezentare?

  2. Bogdan Răspunde

    Eu as prefera de centenar sa vad mii de kilometri de autostrazi, scoli si spitale noi, nu aceste evenimente de rahat…

    • Unu' Răspunde

      Ei na, amu și tu, autostrăzi!
      Pola, o să ai referendum pentru împotiva poponauților, nu-ți ajunge?!?

      • y Răspunde

        Parcă văd deja oamenii ieșind de la vot la referendumul lui pește, vine vreun reporter, cică brechingnius și întreabă pe cetățeanul conștiincios ”Tataie/mamaie, cum ați votat?”. La care răspunsul ””

  3. y Răspunde

    Parcă și văd deja oamenii ieșind de la vot la referendumul lui pește, vine vreun reporter (cică brekingnius) și întreabă pe cetățeanul conștiincios ”Tataie/mamaie, cum ați votat?”. La care răspunsul ”Am votat cu Iliescu. Da’, greu o fo, că nu găsii cei trei tandafiri. O trebuit să cer ajutor de la la doamnă simpatică de acolo, că știți am numai 4 clase și lăsai și ochelarii acasă.”

  4. abc Răspunde

    Fii corect abeceule fals și folosește pseudoparola ta adevărată. Bine că problema ta suntem noi nu ce kkt a ajuns țara asta. Cheltuim pe deplasări aiurea, tralala în dreapta, tralala în stânga, dar oamenii mor prin spitale, în curând nu vor fi bani nici de pensii, drumurile ai și amar No, nem bai, tu te iei în gură cu alții, asta e important. Dacă e să judec mai degrabă tu ești avorton sau pui de homo, că doar te tragi din Traian și Decebal, sau ba? Serbăm, serbăm dar totuși țara ar cam trebui să funcționeze. Sau pentru tine, anomalie genetică ce ești, nu contează. Muști cum dictează stăpânul și primești niște cioante. Pentru tine este bine, ești destul de inconștient pentru asta și îți trebuie puțin.

    • abc Răspunde

      Ce sa-ti spun mincinos ordinar:abc e parola ta adevarata?Tu nu mai ai rusine de cand te-au dat afara din serviciile primariei pentru incompetenta!Bati carciumile de la Rapid pana pe Closca jos si faci mutre de cunoscator a satmarului…Pleaca unde a intarcat mutul iapa…

      • abc Răspunde

        Nu e singurul pseudonim folosit de mine, dar am fost primul. Sa-l folosesti sanatos de pe acum daca asta te face fericit. N-am lucrat in veci la primarie deci nu ma puteau da afara, nici la carciumi nu umblu. Nu beau. Nu ai nimerit clientul. Daca tragi concluzii pornind din comportamentul tau asta patesti. Sa ai o seara placuta si cu mai putin venin.

        • abc Răspunde

          Ha ,ha,ha.nici eu nu sunt y!Ce-i cu tine?Devii penibil,nu te mai ajuta nici catelusul tarcat…Vai de tine,golane.Am inteles,ti-ai mutat crasmele!

  5. y Răspunde

    Dacă cineva este penibil acela ești tu abeceule. Și dacă crezi că interesează pe cineva aberațiile tale te înșeli amarnic. Ia o pauză sau uită-te la meci. Nașpa că nu mai sunt echipe românești. Uită-te mâine la Vidi.
    Văd că vrei/încerci să-l suplinești pe marinarul vesel care e tare ocupat de tot felul de comemorări. N-ai șanse, el măcar are școală, tu cu miștocăreala asta dâmbovițeană ești tare răsuflat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.