PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO&LIVE. Paradă impresionantă la Satu Mare. Mii de persoane în centrul orașului

Evenimentul dedicat Centenarului Marii Uniri, pregătit de Asociația ,,Uniți pentru Satu Mare”, a debutat în această după-amiază, duminică, 23 septembrie, la ora 13.00, cu o paradă de zile mari. 

Marea paradă ce a deschis evenimentul ,,Satu Mare pentru Centenar” a debutat din fața Muzeului Județean și a adus în prim-plan portul popular din zona Sătmarului, ce a cuprins zonele folclorice ale Oașului, Codrului și Someșului. Parada a evocat și tradițiile minorităților naționale din județ reprezentate de maghiari, șvabi, ucraineni și romi, tinerii sătmăreni etalând astfel inegalabila frumusețe a costumelor populare într-un melanj de forme, culori și ritmuri.

Sătmărenii au putut admira o imagine cât se poate de elocventă a unei splendide diversități etnoculturale, expresie a unei trăiri superioare în care veșmântul grăiește de la sine despre cel care îl poartă.

 

Concerte și spectacole susținute de artiști de renume și focuri de artificii

Evenimentele dedicate Centenarului vor continua în Piața din Centrul Nou, unde va avea loc un adevărat maraton artistic care va începe la ora 14:00 cu un spectacol oferit de Corul bărăbătesc din Finteușu Mare, va continua cu reprezentații ale unor ansambluri din cadrul Asociației Țării Oașului, Asociației „Codrenii”, Asociației „Avram Iancu” – filiala Satu Mare, precum și ale ansamblurilor minorităților naționale. Apoi, vor susține recitaluri renumiții rapsozi populari Mariana Anghel, Sava Negrean Brudașcu, Dinu Iancu Sălăjanu, Aurel Tămaș, pentru ca în ultima parte a zilei să concerteze trupete Desperados și Direcția 5. Ziua se va încheia cu un grandios foc de artificii, de aproximativ 15 minute.

Sărbătoarea a fost organizată de ,,Uniți pentru Satu Mare”, o asociație apolitică și creștină, având la bază valorile tradiționale ale poporului român, respectul pentru familia tradițională și credința în Dumnezeu. ,,Recent a fost înființată, în temeiul prevederilor Ordonanței Guvernului României nr. 26/2000 privitoare la asociații și fundații, Asociația ,,Uniți pentru Satu Mare”, act de inițiativă civică și de voință comună a unor întreprinzători din mediul de afaceri privat ale municipiului și județului Satu Mare”, a declarat președintele Asociației, avocatul Dan Șuta.