PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

GAL Zona Sătmarului a organizat Ziua LEADER. 58% din fondurile alocate sunt deja contractate

Gal Zona Sătmarului a organizat sâmbătă, 22 septembrie, în orașul Livada, Ziua LEADER, eveniment menit să promoveze teritoriul și acțiunile desfășurate în cadrul Programului LEADER, program de dezvoltare rurală ce aduce o contribuție reală la dezvoltarea comunităților rurale, ca parte integrantă a Politicii de Dezvoltare Rurală a Uniunii Europene.

Ziua Leader a fost onorată de prezența oficialităților locale încă de la primele ore, respectiv la conferința tematică ”Impactul programului LEADER în GAL Zona Sătmarului”. Alături de managerul GAL, Toga Judita, au fost prezenți: șef serviciu plăți CRFIR Satu Mare, Lucian Opruța, coordonator CDRJ Satu Mare, Adina Ghiriti, subprefect Altfater Tamas, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, parlamentarii Magyar Lorand, Erdei D. Istvan, Romeo Nicoară, Gabriel Leș, reprezentanții CDRJ Satu Mare, Kallay Szabolcs și Nilda Ateșan, reprezentanţii GAL-urilor din Satu Mare, precum și colaboratorii, primarii și beneficiarii din cele 16 comune partenere în GAL.

În anul 2016 s-a semnat un nou contract de finanţare în valoare de 2.926.917,71 euro, din care 2.341.534,25 euro sunt destinați viitorilor beneficiari de proiecte ai Grupului de Acține Locală Zona Sătmarului. Strategia de Dezvoltare Locală însumează 8 măsuri de finanțare. De la semnarea contractului au fost lansate 9 sesiuni de depunere proiecte pe 7 dintre cele 8 măsuri ale SDL. Apelurile de selecție s-au desfășurat în 2017-2018 și au fost depuse un număr de 43 de cereri de finanțare la GAL Zona Sătmarului. Până în prezent au fost selectate un număr de 34 de proiecte ce însumează o valoare de 2.070.081,26 și contractate sunt 26.

Sunt deja șase ani de când am început munca împreună cu colegii mei, ani în care nu o dată am bătut la ușa dvs. pentru promovarea și implementarea programului LEADER. Dar nu ne-am oprit doar aici. În parteneriat cu Consiliul Județean Satu Mare lucrăm pentru înregistrarea unei mărci proprii dedicate produselor locale în vederea sprijinirii producătorilor locali de a pătrunde pe piața națională și nu numai. Prin urmare, în anul 2018 GAL Zona Sătmarului a depus la AFIR un proiect în parteneriat pentru promovarea produselor locale (vinurile din dealurile Halmeului) pe măsura 16.4 ”Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul agricol”. Valoarea proiectului este de 99.366 euro, din care cofinanțarea este de 20.837 euro. Tot în acest an, GAL Zona Sătmarului a depus pe Programul de cooperarea transfrontalieră Interreg 5A România-Ungaria un proiect în parteneriat cu comuna Vetiș, Rozsaly (HU) și GAL Nyerseg (HU) pentru dezvoltarea relațiilor de cooperare între instituțiile din 35 de comunități din România și Ungaria și susținerea dezvoltării instituționale în cazul a 30 de entități. Valoarea proiectului declarat conform este de 289.135 euro (din care cofinanțarea este de 5.782,7 euro). În următoarea perioadă GAL Zona Sătmarului în parteneriat cu o comuna parteneră intenționează să depună un proiect pe Programul Operațional Capital Uman pe măsura 4.16 ”Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale”, a declarat Toga Judita, managerul GAL Zona Sătmarului.

Ziua LEADER a fost deschisă de Parada Tractoarelor însoțită de majoretele din Vetiș și fanfara din Cămin. În cadrul manifestării Ziua Leader, 13 primării partenere în GAL, au amenajat standuri de prezentare a propriilor localităţi, oferind vizitatorilor produse culinare tradiționale reprezentative zonei. La standuri s-a putut degusta babgulyas, bogracs, sarmale, pâine de casă, tocănițe, ciorbă de pește, prăjituri de casă, brânzoici, brânză, slănină, cârnați, palincă și vin. Cele 13 echipe au pregătit standurile cu foarte mare dibăcie și atenție, pentru ca la finalul manifestării să fie votat cel mai frumos stand de prezentare. Din juriu au făcut parte Butka Gergo – consilier Primăria Satu Mare, Toga Stefan – manager GAL  Sud-Vest Satu Mare, Romeo Nicoară, deputat PNL Satu Mare.

Toate localităţile prezente la manifestare au intrat într-un concurs culinar, juriul fiind format din chef Antku Tibor, preşedintele juriului, Fekete Gabriela, consultant fonduri europene, Ioana Amalia Kerekes, întreprinzător local. Juriul a avut dificila sarcină de a vota cea mai bună supă/ciorbă și cel mai bun fel principal.

Finalul Zilei LEADER a fost marcat de premierea tuturor concursurilor: tractoare, stand, culinar. Managerul şi primarul localității Livada, Toga Judita şi Piricsi Arthur, au înmânat premiile astfel:

Tractoarele din parada au intrat și ele într-o competiție și astfel, locul I i-a revenit comunei Botiz (șofer Pop Ghizela), locul II comunei Livada (șofer Hăitaș Alexandru) și locul III comunei Dorolț (șofer Vincze Anetta). Juriul a acordat și un premiu special de ”cel mai vintage tractor”, pentru Gyungyuc Ferencz care a participat cu un tractor vechi de 66 de ani.

Titlu de „Cel mai frumos stand” a fost câștigat de comuna Socond, locul II i-a revenit comunei Halmeu și locul III i-a fost atribuit comunei Agriș.

Titlul de „Cea mai bună mâncare – fel I” a fost obţinut de comuna Porumbești, pe locul II s-a clasat comuna Livada și pe locul III s-a situat comuna Lazuri. Câștigătorii de la cea de-a doua probă culinare, respectiv ”Cea mai bună mâncare – fel II” au fost: locul I – comuna Livada, locul II – comuna Botiz și locul III – comuna Socond. Juriul a acordat și aici un premiu special pentru ”Cele mai bune gogoși împărțite participanților la Ziua LEADER”, comunei Livada.

Premiile au fost oferite cu ajutorul sponsorilor: Agropic Livada, Roland Corp, Roșu Company, Brutăria Meszaros, Primăria Livada și ADMC Zona Sătmarului.

Olimpiada țăranului a fost amânată din cauza vremii nefavorabile, iar organizatorii au anunțat că această competiție se va derula în localitatea Petrești, în data de 14 octombrie, când GAL Sud-Vest Satu Mare va organiza Ziua LEADER.

Chiar dacă ploaia uneori s-a întețit, trupa Rollscream a susținut un veritabil recital spre satisfacția celor prezenți care i-au susținut prin dans și aplauze în fața scenei.

Exit mobile version