PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Let`s Do It, Satu Mare! Pe 15 septembrie, sătmărenii sunt așteptați să adune deșeuri

Instituţia Prefectului – Judeţul Satu Mare a găzduit azi, 6 septembrie 2018, întâlnirea de lucru privind modul de implementare a acţiunii „Ziua de Curăţenie Globală” la nivelul judeţului Satu Mare, din cadrul proiectului „Let s Do It, România”. Alături de instituţiile subordonate ministerului Mediului: Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Bucureşti, Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare, Comisariatul Judeţean Satu Mare al Gărzii Naţionale de Mediu şi coordonatorul Regional NV „Let`s Do It, România la întâlnirea de lucru au participat reprezentanţi ai UAT-urilor de pe raza judeţului, ai instituţiilor deconcentrate precum şi ai ONG-urilor de mediu active din judeţ.

Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, a subliniat importanţa acestei acţiuni la nivelul judeţului în vederea dezvoltării spiritului civic şi de implicare a cetăţenilor în problemele de mediu ale comunităţii.

Partenerul oficial al proiectului, APM Satu Mare prin directorul Elisabeta Bekessy a prezentat necesitatea proiectului şi a mobilizării unui număr cât mai mare de voluntari în acţiunea din data de 15 septembrie.

Reprezentantul Ministerului Mediului, Radu Roca a vorbit despre impactul acţiunii în contextul gestiunii deşeurilor şi în special în cel al colectării selective care este imperios necesară pentru combaterea poluării.

Coordonatorul Regional NV „Let`s Do It România”, Alina Perşa a prezentat o retrospectivă a proiectului şi a evidenţiat implicarea masivă a comunităţii sătmărene care a fost recunoscută la nivel naţional şi nu numai.

În urma discuţiilor, partenerii proiectului au propus ca această amplă acţiune de ecologizare să fie combinată în contextul Săptămânii Mobilităţii Europene,  cu deplasări pe jos sau cu bicicleta pe malul stâng al râului Someş, respectiv  cu deplasarea cu caiacele pe Someş, care se va desfăşura cu sprijinul Asociaţiei Caiac Smile

Programul propus a fost ca debutul acţiunii să fie sâmbătă, 15 septembrie 2018,  la ora 9.00 la cap Pod Decebal –  malul stâng al râului Someş, unde toţi cetăţenii care doresc să se implice ca şi voluntari în proiect vor primii saci şi mănuşi pentru colectarea deşeurilor. De menţionat este faptul că toate deşeurile reciclabile colectate pe aceste trasee vor fi depozitate lângă Biserica Reformată din localitatea Vetiş, de unde operatorul de salubritatea le va ridica şi le va valorifica. Ca urmare a acestei mişcări naţionale sunt invitaţi să participe membrii ai comunităţii sătmărene care doresc să îmbine utilul cu plăcutul, utilizând timpului liber în scopul relaxării dar şi în beneficiul mediului.

În acest an, organizatorii “Let’s do it, România”  îşi doresc ca 1 000 000 de români să se unească pentru un scop comun, o ţară mai curată. Dacă îţi doreşti să fii unul din cei un milion de români, vino sâmbătă, 15 septembrie a.c. la ora 09.00 la cap Pod Decebal să curăţăm împreună oraşul!

Sursa: Instituţia Prefectului

Exit mobile version