PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

DEZASTRU. Trei persoane diagnosticate în fiecare zi cu cancer la Satu Mare!

Judeţul Satu Mare se confruntă cu un adevărat dezastru în ce priveşte evoluţia cancerului. Pentru că judeţul este pe locul 3 la incidenţa acestei boli, Spitalul Judeţean Satu Mare a organizat astăzi, cu ocazia zilei mondiale a luptei împotriva cancerului de sân, o acţiune gratuită pentru doamne.

Pentru această zi au fost făcute 107 programări, dar pe lista de aşteptare s-au mai înscris 120 de doamne care doresc un consult gratuit.

Practic, la secţia de oncologie o echipă de medici a efectuat consultaţii şi ecografii grauite.

Dimensiunea fenomenului a fost arătată de către medicul Aracs Loredana, care a afirmat că zilnic la nivel de judeţ sunt trei cazuri noi de cancer, referindu-se la boala în general, nu doar la cancerul de sân. În fiecare lună mor aproximativ 100 de persoane din cauza cancerului.

“Incidenţa e destul de mare a cancerului în judeţ, în general avem undeva la 3 cazuri noi pe zi şi tot atâtea, în jur de 100 de decese pe lună. Se observă o uşoară creştere, cam de 10% pe an, comparativ cu anii anteriori. La nivel naţional suntem pe locul trei ca judeţ. Rata de supravieţuire depinde foarte mult de stadiul bolii, de aceea încercăm să facem această acţiune, în ideea să încercăm doamnele să sensibilizăm să facă un screening mamar. Cu cât este mai din timp descoperită boala cu atât rata de vindecare sau de supravieţuire este mai lungă”, a spus medicul.

Problema și mai mare este că în fiecare an scade vârsta pacientelor iar unele femei ignoră nodulii, în loc să se prezinte la medic pentru un consult.

“Din păcate vârsta a scăzut sub 40 de ani, sub 30 de ani şi mai nou avem pe la 22-23 de ani. Avem fete tinere care nu au pe nimeni în familie, să spunem că este un cancer genetic, şi totuşi au dezvoltat boala. Este recomandat de la 18 ani o ecografie mamară, cu autoexaminare lunară. În momentul în care ele se palpează şi simt un nodul pot să vină să facă o ecografie mamară să vadă despre ce e vorba”, a afirmat Lorendana Aracs.

 

 

 

 

Exit mobile version