PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Firmă din Satu Mare, în topul oficial al firmelor ce inspiră Europa

O firmă din Satu Mare se află în topul oficial al firmelor ce inspiră Europa. Promat Comimpex SRL se numără printre cele 10 companii din România ce inspiră Europa. În urma analizei făcute de cei de la London Stock Exchange Group, distribuitorul de îngrășăminte, pesticide și semințe din județul Satu Mare a câștigat un loc, anul acesta, în topul celor 1.000 de companii ce inspiră Europa.

Raportul prezintă, în urma unei analize a economiei europene, cele mai dinamice companii din Uniunea Europeană. Din România au fost alese 10 companii, printre care se numără și compania din județul Satu Mare, Promat Comimpex Tășnad.

Pe lângă identificarea celor 1000 de companii, rapoartele anuale examinează în detaliu oportunitățile și provocările cu care se confruntă IMM-urile, analizând sectoarele și tendințele care vor modela viitorul economiei europene.

“Întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) reprezintă forța motrice din spatele economiei europene. Pe măsură ce condițiile economice încep să se îmbunătățească în Europa, factorii de decizie trebuie totuși să se confrunte cu realitatea, că IMM-urile continuă să se lupte pentru a avea acces la nevoile lor de finanțare necesare. Raportul la 1000 de companii din Marea Britanie privind bursa de valori pentru Inspire Europe demonstrează avantajele pe care întreprinderile IMM le aduc ecosistemului economic european. Aceasta arată, de asemenea, provocările și obstacolele cu care se confruntă în asigurarea potențialului lor de creștere înaltă “, a declarat Brian Hayes, deputat european.

Promat Comimpex Tășnad este unul dintre cei mai mari distribuitori de îngrășăminte, pesticide și semințe din regiunile de vest si nord-vest ale României.

Exit mobile version